Era mică, vioaie, chiar dacă făcută pe-un calapod de dulăpior. Cu părul alb, prins în cozi adunate cu ace mari, păr fost negru, se mai vedea prin creştet urma, şi cu pielea smeadă. Cu limba vârtoasă chiar şi când nu era a ei din neam. Să fi avut vreo şaizeci de ani, asta după ăia şapte de când o ajuta pe Ruxandra la curăţenie. Intra-n casă ca din senin, îşi înfigea mâinile-n şoldurile zdravene şi trântea: „Ce mizerie la casa asta?! Aşa lăsat io?“
Şi se-apuca de dereticat iute şi cu spor, suduind în tot timpul şi aruncându-le stăpânilor casei priviri omorâtoare. Din pricina asta, Ruxandrei îi crescuse un sentiment de vinovăţie care nu semăna cu niciun altul. Şi cum Lenuţa venea o dată pe săptămână, joia, de marţi-seara, Ruxandra se-apuca de curăţenie. Căuta şosete pe sub paturi, schimba aşternuturile, spăla pervazurile şi gresia din baie. De fiecare dată, spera ca Lenuţa să fie mulţumită sau, oricum, ceva mai puţin supărată. Dar nu-i ieşea niciodată.
Ştia prea bine că femeia pentru asta era plătită, să facă ea curăţenie, nu armată cu ei, dar asta n-o-mpiedica să tremure de frică în faţa suliţelor pe care le-arunca menajera: „Nu e ruşine la voi? Două fete mari în casă! Ăsta-i aragaz? Da’ pă glinda asta ce-i? La doamna Simiona e curat, nu e ca aicea!“. Şi-apoi ofta şi aranja lucrurile cum trebuia, adică aşa cum voia ea.
Foto: Costică Acsinte
Lenuţa se măritase la 14 ani cu un frizer care-o lăsase destul de repede, c-avea gura mare şi vintrea aprigă prin vecini. Dar ea nu-l vorbea niciodată de rău, dusese viaţă de doamnă cu el, chit că scurtă, c-avea frizerie în anii ’60 pe Calea Victoriei fiindcă încă se mai putea. Era mandatar. Pe urmă, îl luase pe unul cu care trăise rău, dar căruia-i făcea cu sfinţenie toate pomenirile.
Dar pe-astea le povestea când găta curăţenia şi sfada, îi ierta pe stăpâni c-o juma’ de gură şi numai pentru ziua aia, se-aşeza pe scaun în bucătărie şi-şi aştepta cuvenita ţuică de după. Ruxandra îi ţinea companie, acultând-o în nădejdea c-o îmbuna-o până la urmă şi s-o vindeca şi ea de vina de-a nu fi la-nălţimea aşteptărilor Lenuţii. Însă după ce-şi termina treaba, Lenuţa n-o mai certa deloc, retrăgându-se-n ale ei ca un fluviu-n reflux, cuminţită şi lăsând-o pe femeia din faţa ei să creadă c-ar putea fi o speranţă de potolire:
„Auziţi, doamna Ruxandra? I-am făcut lu’ bărbatu-meu o pomană frumoasă cum nu s-a mai văzut, două sute de sarmale, cozonac, vin, colivă, fir-ar sufletu’ lui al dracu’, că m-a ţinut numai într-o bătaie toată viaţa. Da nici io nu tăceam: el dădea, şi io ziceam. Toată lumea dă pă stradă a zis c-aşa pomană frumoasă n-a mai pomenit. Şi mă ştii cumsecade, da? Am invitat-o şi pă prima lui nevastă, da, nenorocita aia, fir-ar pielea ei a dracului, c-am zis să fie primit.“
Femeia asta seamănă cu Anica lui Raj!
Aşa e, Manu.
Lenuța era ceva neam cu Fraulein din Cuibul de viespi?
Nu era, Dan.
Lady Bayrton,
Am citit undeva o cimilitură tare inciotată: „The world more open”; așa tare am căzut pe gânduri că mi-am fracturat la dublu mixt țurloiului drept.
Da’ apoi m-am prins* la meșteșug fincă mi-o zâs mia** o Vestală a Durerii*** că astă gâcitoare neîntrebătoare vra să-nsămne că poclăul ista virtual s-asamănă la felișagul curților principilor și cu bolboroselile zmintite ale pochilor****, adicătelea îi strașnic loc de pierzanie deșartă în deșertul Negev, mai ales pentru ciia ce pun mutrița la meșteșugul de iscodeală scornit de Țuchenberg – jidovul amăgitor.
Apăi, atunci dacă tot îi rost de gâtuială voluntar asumată și pe degeaba, ti rog Lady Bayrton să-mi țâi șî mia un ucaz de piar neobrăzat:
„VÂND BLĂSTĂME ECUMENICE, NEPÂNGĂRITE DE PĂCATUL CALCHIERII MAIMUȚĂREȘTI!”
Overview:
Vro doo duzini încălate, cu specific forestier, numa’ bune de zvârlit în capu’ la pădureții ReNePiști, [5] de-o scornit în epruvetele [6] bestiariilor genetice ditamai căpcăunul gimnospermelor – gâzoaba austriacă împuțâtă, pre numele ei ce-ar fi trebuit să-l poarte în ceaslovul lui Chuck Darwin – „ Barzaunus austrianus hulpavus hapsânus”
Specifications:
Quoted from user-manual:
„Toate-s incantanții genuine, de la mama lor de acasă, realizate în nanotehnologie specifică futișagului de mamuță. Au la bază rețept tradițional bukowinean, înregistrat la Briusel, bazat pe Biserici și Dumnezei din partea chretiană a ritului pravoslavnic, împreună cu Cruci și Christoși din megieșia catolică, cu supliment Pascal neoprotestant, bașca niscai mirodenii aduse de beduinii muslimi tocmai din Chitai și dospite molcom în povara cocoșată a dromaderelor.
Pot fi folosite acătării, fără prelucrare termică și numai prin directă țintire lubrică în sama preaiubitelor și preasfintelor mume născătoare de hapsâni [7] pădureți-drujbiști.”
Înscriere și comenzi online:
Pofticioșii să lese un graffiti mâzgălit pe gardul frumos fărbuit pe dinafară (sic!) a lu’ Cucoana Bayrton.
Însă grijă mare să nu s-atingă vrunul de tarașii gardului, ca să declanșeze p-ormă alarma fiscală. Doară se știe că s-o-mpomântenit în Rroemenica Saudită censul, boierescul, taxa pe albinărit, fumărit și taxa pe tarașul gardului; tare mă bate gândul [8] c-or să scornească aiștea și taxa pe respirat, pârțâit, gândit, înjurat și blăstămat.
P-ormă iute o să se ițească țopârlanii ceia de la fisc care să vie în fața Cucoanii să pocnească din încuietoarea genții ca să-i ieie foncierea poprindu-i galbinii ce i-o câștigat neguțătorind lapte dulșe de muliere, sau să-i pună sechestru asigurator pe culoarea roșă a inimii înflăcărate ca de liubovnică vocațională.
Dar nu de Cucoana Bayrton îmi frământ Io* acuma grijile, că Iea e fată mare, vaccinată și cu armata făcută ș-o ști ea să se descurce cu jupuiții de la fisc.
Mia ** mii ** îngrijorare de epiderma propriului kur, ca să nu mă prinză chitroșii istia de perceptori precum că n-am înregistrat la primărie alambicul de blăsteme și p-ormă o să mă puie să plătesc acțiza la jinars începând de la Buramista încoace, pe duhan – de la Jean Nicot până amu’ și pe toată nafta ce-o trambalat-o Găzarii pe drumul lor (din capitala guberniei Miticilor pocniți cu leuca-n cap și scăpați la botez în creștet, pe dușumeaua basilicii.)
Așa că,
măi oameni buni,
nu fiți nebuni,
dați mâncare la găini,
că găinile ne dau nouă
lapte, carne, brânză, ouă.
Rog seriozitate și confidențialitate deplină a tranzacțiilor.
Comenzi online pe gardul cucoanei Bayrton, că mă gândesc Io* căCucoana Bayrton nu-i așa de chitroasă și împetrită la inimă ca scriitoriceasa aceea cu țâfna nasului cârn ațintită la zenitul solstițiului de vară. (you know, my imprudent readers –zgripțuroaica ceea ce m-o acuzat că voiesc să șutesc din celebritatea impresionantă a cvasianonimelor răzuitoare de palimpseste).
Mulțamescu-i Cucoanei Bayrton pentru găzduială, paharul de apă și lingurița de șerbet.
Plecăciune adâncă, Cucoană!
–-
* Concurs inopinat de istețime, bazat pe serii progresive Raven, aidoma celor de la testele Mensa: Io* m-am prins mai iute ca cele două oale cu chișleac de-s aburcate pe cuptior îndărăptul hogeagului.
** mia, mii, îmi, mi, mi-, -mi, -mi-, = declinările genitale ale prenumelui personal Io*
***
.- …. – / .- …. – / … .. / .–. .- .-. / .–. .- .-. / .–. .- .-. /
.–. .-. .. .–. – -. .. -….- – .. -….- .- … / .–. ..- .-.. .- -….- -. / -.-. ..- .-. /
… .. / -.-. – .- .. . .-.. . / .. -. – .-. . / – .- … . .-.. . /
… .- / … .. – – .. / –. ..- … – ..- .-.. / .–. ..- .-.. .. .. / – . .-.. .
**** „Curțile principilor sunt ca preoții: ele nu îți dau altceva decât apă, vorbe și fum”
Leo dă la Vinci – italian renaissance mynelist
[5] Moment poetic. Din lirica popoarelor, astăzi vă prezentăm hăulitura ReNePistă:
„Doamne, nu îmi da salar’
Numa’ fă-mă pădurar!”
[6] știi matali cosoteala cu mamicile, dublele și simplele din arameică, doară ț-ai dat meșteșugul tâmpelnic pe kabbala ioturilor;
[7] Bancul cu sânii la moldoveni îi prăfuit. Da’ vre’ careva să știe bancul cu „hapsânul”? Dar acela cu „capcana”?
[8] Remediu alopat reciporc: Bate-l și tu pe el!