La răstimpuri, vocile unor martori se ridicau deasupra celorlalte, nu pentru că milioanele de oameni ar fi încetat să-și strige ofurile și păcatele în sala aceea imensă de porțelan a Tribunalului, unde ar fi încăput un popor întreg. Ci pentru că vocile lor erau mai puternice decât ale celorlalți atunci când ajungeau în fața Judecătorului și rosteau cu hotărâre o mărturie a sufletului și a conștiinței lor.
Acolo s-a scris, se scrie și se va scrie de-a pururi Istoria.
Când am pășit înaintea Judecătorului, iar acesta m-a întrebat, zâmbind cu blândețe, ce mărturie am de adus în fața Sa și a soborului de dactilografi cu ochi albaștri, am strigat: Sunt un om nefericit, domnule Judecător, femeia aceea care a vorbit înaintea mea spunea că nu există egalitate între femei și bărbați, iar eu sunt de acord cu ea, vreau egalitate între sexe, eu cred că de aici pornesc toate relele, pentru că ignorăm o jumătate din conștiința lumii, iar noi, bărbații, punem prea repede mâna pe bardă. Judecătorul mi-a zâmbit și a privit cu blândețe către dactilografi. Aceștia au scris totul cu cerneală roșie, într-o carte neagră de smoală.
În fața Judecătorului a venit, apoi, un tânăr cu priviri hotărâte, care I-a spus: Copiii sunt viitoarea generație care va plămădi lumea după chipul și asemănarea lor, vreau drepturi pentru copii, am fost martorul unor atrocități în care sufletele celor mici au fost schingiuite de torționari, vreau ca astfel de crime să dispară de pe pământ pentru totdeauna. Dactilografii au scris totul cu cerneală roșie, într-o carte neagră de smoală.
Un bărbat înalt, puternic și hotărât a mărturisit în fața Judecătorului că declară război războiului și că fructele pomilor roditori din grădina Edenului nu pot fi culese decât pe timp de pace. Dactilografii au scris totul cu cerneală roșie, într-o carte neagră de smoală.
Milioane de oameni au mărturisit în fața Judecătorului, în Tribunalul de porțelan, iar timpul s-a oprit în loc.
A urmat verdictul.
Foto: Costică Acsinte
Vinovați de Conștiință, iar asta ne-a înfuriat peste măsură, clădirea de porțelan a vuit sinistru, iar sufletele revoltate ale tuturor martorilor s-au mâniat.
De ce vă mâniați, oamenilor, pe judecata Mea? Totul este scris în cărți, mărturia voastră a fost ascultată, iar pe pământ se întâmplă ceea ce fiecare dintre voi a dorit să se întâmple, mergeți și vedeți cu ochii voștri. Luați Cărțile Negre cu litere roșii ale mărturiilor voastre și deschideți-le atunci când veți avea curaj să le deschideți.
Am luat cartea mărturiei mele într-o desagă și am coborât pe pământ, însă ceea ce am găsit acolo m-a înfiorat. Lumea mea nu mai era așa cum o știam. Judecătorul m-a ascultat. A plămădit o lume numai pentru mine. În universul meu triumfa o egalitate absolută între sexe, iar discriminările și violența de odinioară deveniseră un bulgăre al rușinii pe care trecutul îl arunca în noi, cei din prezent.
Însă oamenii se sufocau și mureau pe străzi, pădurile fuseseră rase de pe fața pământului, orașele se transformaseră în fantome sinistre, după ce femeile și bărbații au hotărât, de comun acord, că patria lor este mai importantă decât a altora, războiul măcina omenirea, iar copiii rătăceau fără noimă pe străzile cenușii, presărate cu dărâmături și garduri de sârmă ghimpată.
Judecătorul mi-a îndeplinit dorința, dar fusesem considerat Vinovat de Conștiință. Când am deschis Cartea Neagră, m-am cutremurat. Dactilografii cu ochi albaștri au scris, în cartea mărturiei mele, cu cerneală roșie, tot ceea ce n-am rostit niciodată în fața Judecătorului.
Numitul Martor consimte războiul, genocidul împotriva naturii, crimele față de copii și tot răul pe care și l-ar putea imagina, dacă ar vrea. Numitul Martor vrea egalitate între sexe. Aceasta este dorința Lui!
Aceasta este Cartea mea, iar universul meu este plămădit după filele înroșite cu lucruri nespuse.
