Călăuză către leac

Un atac senzitiv poate să ia şi forma unei observaţii domestice, nu e musai să doară ori să ridice peri. Bunăoară, umbra aburită a linguriţei de cafea pe masă n-a fost chiar degeaba într-o bună zi. A venit ca o urmă de sabie, pe după un nod. Mirosea proaspăt, a tăiş.

Că mă tot învârt-dezvârt în abstracţiuni futile nu-mi mai e vreun secret, însă am privit oglindirea mică, inoxidabilă, ca pe un fel de revelaţie fără pretenţii: echilibrul meu e însăşi îndoiala. E locul unde-mi găsesc liniştea esentă, că de aia aparentă n-aş zice că-mi prea mai pasă.

Am auzit că sunt prin centru blocuri unde se află bordeluri sub acoperire în câteva apartamente. Cei mai mulţi dintre locatari nu şi-au dat seama de asta după sunetele frenetice de mulţumire învăţată dintr-o nişă cinematografică, ci după vânzoleala independentă de zile, ore ori sărbători legale şi nu numai. Puţinora li s-a părut cam deasă fericirea asta sonoră, chiar dacă fără cine ştie ce variaţiuni. Dar diferenţa au făcut-o călăuzele. Oameni cu ochi buni de gură, ei îşi aşteaptă călăuziţii fără reproş la scara blocului şi-i conduc zâmbitori la fântânile de leac.

Am râs, ce era să fac? Parcă şi vedeam coridoarele întortocheate şi mirosind a cohorte de cotoi cu un acut simţ teritorial, dar şi lifturile bătrâne şi brune, cu uşi aproximative, ori muşcatele din ferestre, semn indubitabil de culturalizare profundă a proprietarilor de la parter. Până la urmă, ce mare lucru? Serviciile trebuie să fie cât mai bine puse la punct, ba chiar personalizate, pentru că, nu ştiu de ce, am impresia că vorbim despre o concurenţă crâncenă şi profund neloială.

Să fii călăuză e, poate, una dintre cele mai frumoase îndeletniciri pe lume. Ai tot timpul drumuri în picioare şi, n-am dubiu, n-ai cum trăi vreodată senzaţia apăsătoare de capăt. De sfârşit. Tu mişti şi mergi, înainte de orice altceva. Probabil, chiar înainte de a gândi. Niciun clivaj. Prea multă conştientizare sigur a omorât oameni, chiar dacă n-am statistici să-ţi ofer. Adică i-a călăuzit într-acolo.

Foto: Costică Acsinte

Cel pe care l-ai văzut căzut şi pe care l-ai ridicat nu te va ierta niciodată. Asta doar fiindcă ai fost acolo şi i-ai văzut înmuierea. Eşti martor, chiar dacă nu-i vorbeşti despre asta. De nu l-ai fi şi ajutat, ai fi avut o şansă. Ar fi crezut că s-ar putea să te iei cu viaţa ta şi să uiţi. Şi poate te-ar fi iertat ori măcar nu te-ar fi pedepsit. El vrea să se şteargă din minţile lui şi din inima chircită de durere şi să nu se mai ştie de din timpurile căderii. Vrea şi face tot ce poate, dar tu nu-l laşi. Tu, care îl priveşti cu grijă ori cu drag, tu, nenepăsătorule, eşti vinovatul. Meriţi ura şi răzbunarea revenitului în fire.

Ai fost călăuza lui, avea recunoştinţă şi-n zbaterea mică a degetelor speriate, îţi mulţumea şi-ţi promitea că va rămâne în picioare. Şi tu, prostul etern şi atârnat, credeai. Dar nu pentru el, ci pentru tine credeai. Te secau de puteri şi voiri căderile lui şi simţeai că nu mai ai de unde fi, darămite de unde da. Şi te gândeai că s-o linişti, s-o ridica şi s-o lumina, iar asta ca să te ridici şi tu. El mânca din tine, tu, din acelaşi blid cu el. Ai văzut că ăştia care necesită călăuze către pâine şi apă au mereu putere inalterabilă să cadă şi să stea căzuţi? Nu obosesc niciodată. Mereu m-a mirat energia lor inepuizabilă de a se distruge. Recunosc, şi pofta lor imensă m-a mirat. Până la urmă, sunt nişte tipi de-un vitalism invidiabil.

Tu, călăuză, care ai fost umăr moale, şold şi piept, cap şi mână, plus picior de-apaş, tu chiar crezi că eşti cu o mahmudea mai bun decât ăla care-şi îndreaptă târguitorii către curve muzicale? Urăşte-mă, dar nu eşti. Ăla îşi face meseria sârguincios şi nici nu-şi bate capul. Tu însă eşti o dramă întrupată. Tu vrei, hai, recunoaşte, ca ăla pe care nu l-ai lăsat să crape să-ţi dea o garanţie c-o să fie bine, să ţi-o dea ţie, că ţi-ai mâncat sufletul cu el. Să nu fie ingrat, să-ţi răsplătească zbuciumul, să-ţi mai adauge un sens. Ei, n-o să fie-aşa. N-o să te uite niciodată şi, nu-ţi închide ochii-n dubii, el te va pedepsi cu sârg de câte ori i se va arăta s-o facă. Schimbă cvartalu’ şi apucă-te de trai.