Nu-mi vine-a zice „când se luminează de ziuă“, ci, mai degrabă, „când i se dimineţeşte zilei“. Că nu mereu se suprapun perfect astea două. Mai ales iarna, nu.
Mă trezesc înaintea ceasului şi ştiu că am ceva stricat la cap pentru că fac asta, indiferent la ce oră l-aş programa să sune. El nu este decât o eventuală soluţie de rezervă. Şi primul care vine să-mi arate că-ncepem dragostea este „leocotoa“, Fulger, care-mi sare pe faţă şi mă linge câineşte.
Pe urmă, ieşim amândoi încet, încet din cameră şi mergem în bucătărie, planeta maimuţelor. Makeba şi Rumba, celelalte două pisici, nişte doamne, s-au trezit deja când am deschis eu ochii, că le-am auzit chemarea. Acolo-ncepe nebunia. Toate trei îşi cer dreptul sfânt la mâncare şi mângâiere. Dreptul sălbatic.
Afară, calea. Lumea. Uneori, prea frumoasă.
Lumea pe care-o trăiesc eu. Copii mici şi animale de toate vârstele. Îmi ies în cale sau le ies. Şi-i salut pe toţi. „Bună dimineaţa, doamnă!“ îi spun unei fetiţe de trei ani care şade lipită de umărul bunicii şi mă vede cu ochiul pe care căciula i l-a lăsat pentru văzut. Cu celălalt îmi permit să cred că doarme încă. Dar nu ştiu şi nu mă interesează să ŞTIU în partea asta de univers. Fetiţa râde şi-mi răspunde-n timp ce strănută. Simte că mă joc, nu are nevoie de explicaţii. Şi se joacă şi ea, liber şi fără teamă, cu o necunoscută. Îi bate inima-n tempoul jocului, doar e copil.
„Bună dimineaţa, domnule!“. Şi fac o reverenţă în faţa unui băieţel de vreo cinci ani. Merge de mână cu mama, probabil spre grădiniţă. Îmi întoarce reverenţa şi mă priveşte cu lumina pe care o au zeii ieşiţi la promenadă. E mic, dar ştie că apelativul „domnule“ e felul meu de a-i spune că mă bucur să-i văd frumuseţea-n dimineaţa asta. Mama râde, râdem toţi trei. Să fi durat cam trei secunde totul? Cam aşa. Apoi, fiecare pleacă-n mai departele lui.
Foto: Costică Acsinte
Pisicile-ntâlnite-n cale, mărturisesc, mă privesc mereu c-o eleganţă rece, superioară. Parcă nu mirate. Sunt, poate, obişnuite cu nebunii şi, oricum, înţelepte prin definiţie. Totuşi, dacă le rog „Aşteaptă-mă“, majoritatea se opresc puţin. Dar nu toate. Bine este că nu fug, şi-aşa pot şi eu să le admir. „Omagiile mele, doamnă pisică“, apuc uneori să le spun.
Şi, iată, iată, domnul cu micul câine. „Bună dimineaţa, domnule câine!“ Se opreşte pe gheaţă, pune frână de motor, normal, mi se uită fix în ochi şi dă din coadă. Stăpânul se opreşte şi el şi mă priveşte cu un fel de spaimă. Oare o să muşc din câine sau o să-l înghit cu totul? Îi aud cu coada ochiului colţul gândului, când ne petrecem: „Lume, nebună, frate!“
O, da! Sunt nebună şi-mi place. Iau în fiecare zi pulsul lumii şi pe-al meu, salutând copiii mici şi animalele. De ce doar copiii mici? Iaca: pentru că, am observat, peste vârsta de cinci ani, copiii au mâncat deja atât de mult din groaza lumii, că nu mai primesc joaca fără preambul explicativ. Şi nu vreau să-i sperii. Însă cei mici sunt atât de liberi încât, câteodată, mă-ngenunchează libertatea lor. Şi plec plângând pentru că ştiu c-o să le treacă.
Asta e lumea din care mă-mpărtăşesc eu în fiecare zi. Lumea-n care copiii râd cu mine, iar doamnele pisici râd de mine. Aia-n care-mi dau voie să fiu eu ca mine. Scăldătoarea Vitezda.
Ei,Ana,nu prea ești darnică,eu îl tratez pe motanul meu cu grad regal „Prințișorul ” meu ! Și când sunt în pat,mă prefac că dorm,dar el cred că după bătăile inimii știe că de fapt m-am sculat și nu dorm ,deja a sărit în pat,rotindu-se în jurul capului meu …știu că nu dormi !
cât privește drăgălășenia ce o poți oferi unui copil,aici nu prea se obișnuiește,să nu intri la bănuieli de„child abuse”
io cand dorm,dorm tare si nustu ce sa mai ma fac, nu stiti dc exista pastile de trezit pentru ora 7 dimi fix? nu s-au inventat? am mare nevoie; pana-una-alta am descoperit ca dc se porneste muzica la radio dimi, fac ochi
Seva,
Aşa fac şi caprele mele de pisici.
Uc,
Vrei să te sun în fiecare dimineaţă la şapte?
da’ tu la cat te trezesti? vrei? ca sa incercam o sapt doar
k in sapt urm sa incerc si singurica
La şase dimineaţa, Uc. Aşa că la şapte te pot suna liniştită.
multumesc frumos, iupiiii, abia asteeept :* :*, io nu vreau la 6, la 7
Perfect. Luni-dimineaţă, te sun la şapte fix.
abia astept sa te aud
te pup
Şi eu.
Uc, acesta este un abuz. Ana, vezi cum profită fata asta? Nu am văzut aşa ceva!!
imi propun s-o sun io sapt urm la 7, la ora 6 visez :))) v-am pupat, we faaain
Dna Ana, pot pentru ca sa sun io la ora 5 ca sa va treziti la 6 ca so sunati pe adormita de dra Uc la 7 ? Ca sa exersez, pot k sa va sun si sambata si dumineca asta ? Io nul mai salut pe dulaul meu Pulica, ca nici nu se uita la mine
:)) Ies odata (intr o zi ploioasa de toamna) nervoasa dintr un cabinet medical supraaglomerat , unde am stat ore in sir sa mi vina si mie “randul”. Nici n am iesit bine in strada cand venea, razand cu gura pana la urechi, o fetita de vreo 3 ani si, uitandu se la mine, in gura mare imi striga: “Salut” la care eu, la fel de tare, ia m raspuns cu un “salut” voios. Dupa ce a trecut de mine, am observat ca ea saluta toti trecatorii dar, in afara de mine, nu i raspunsese nimeni. Acea fetita, tare fericita, cu zambetul ei nevinovat si cu pofta ei de viata, a reusit sa mi aduca putin soare in acea zi trista de toamna (mai ca mi venea sa salut si eu pe tot omul care mi iesea in cale :)))). Cred ca daca am pastra, si in maturitate, putin din curajul si din naivitatea unui copil, am vedea lumea mult mai frumoasa….:))))