Şi tu nu faci nimic, darămite bine.
Când eram mică, aveam un disc de vinil cu o poveste egipteană, cu faraon. Şi sfetnicul lui i-a spus odată, când era şi faraonul copil: „Limba-i este dată omului tocmai pentru a-şi ascunde uneori gândurile.“
De-atunci umblă prin mine sângele ăsta neal meu şi tot de-atunci caut să-mi fie clar când e bine să-ţi ţii limba după dinţi şi, mai ales, când nu.
În dimineaţa asta, m-am trezit din mine străină:
– Bună, ce faci?
– Bine.
Carevasăzică, am ajuns să mă-nvârt pe propria roată dinţată, să mă vând mie politicos şi rece. Aşa le fac şi celor de-alături. Aşa le faci şi tu? Te gândeşti, poate, eu o fac, că le au ei pe-ale lor şi să nu li te mai adaugi. Te ştiu, îmi semeni, nu-ţi place să dai greutate şi nici greutăţi vieţilor altora. Că-i iubeşti. Iar dacă nu, nici n-ai avea de ce să-ncarci indiferenţii cu tine. Le-ai suna a dezechilibru, iar asta naşte depărtări de frică.
Foto: Stéphane Bidouze
Iar depărtările de frică nu sunt nişte gheţuri, ci nişte bucăţi de aer prăfos, nişte căruţe cu histamină. Nu, mai bine, le taci tu pe toate? Mai bine, dar mai binele cui?
Nu, chiar nu fac deloc bine, însă aleg să nu-ţi spun. Întâi, ca să nu te-nnegurez. Apoi, ca să nu m-aud spunând asta. Că-mi face şi mai rău.
Azi m-am trezit c-o stare mută şi surdă de plâns. Venită Dumnezeu ştie din ce cotloane sau din ce rute minte–inimă şi retur. Am singurit o cafea-n bucătărie, jucând cu pisica un fel de polcă pe-o vestă, ca să nu trezească toată casa. Şi când casei i-a venit ceasul sculării, am scos din vălul palatin un zâmbet mediu, să nu bată la ochi, iară din umeri am schiţat cu grijă alte două mâini, mai vesele.
Pe urmă, am plecat, legănând, spulberător tangaj, acelaşi plâns de pe un omoplat pe altul, să fie simetric, să se evapore-n travaliu, să nu vadă lumea. Ţi-am scris apoi ca să ştii că ştiu cum îţi e. Că-mi e.
Sarumana. Is vraiste acuma si n-am timp. Tre sa stiti ca va indragesc mult, va iubesc k pe sora mea mai mititica si va ador. N-am citit textu.
Lasă, Raj, că textu’-i mic. Îl citeşti rapidea când oi avea vreme. Mult mă bucur să te văd. Le-am povestit multor oameni despre tine şi-am tot postat textele scrise de tine. Ai mulţi admiratori, să ştii. Habar nu-i ai, dar asta nu contează.
Buna ana. Iti multumesc ca ai scris.
Matz facut vedeta, buna , frumoasa de pica si fermecatoarea mea DOAMNA. Am cititit toate textele. La “”Indreptar pasional”” e Rada. Sa-i mananc io ochii aia ! Nu stiu de ce nu mai dati pe la pistol, dar vad ca sunteti in relatii cordiale cu Nora cea frumoasa si Tirana…
A murit si prof. Ciotic. Nu creca stie dra Valentina
Am citit la “”Orela”” cum ati vrut sa pupati sarpele, dna Ana. Maica mi-a povestit ca, cand eram mititel, sa fi avut vio trei ani, m-a scos maica in curte, m-a asezat in popou, cu putulica goala, mi-a pus in fatza un castron cu lapte, mi-a dat o lingura de lemn si am inceput sa beau lapte cu lingura. Un sarpe de casa a venit la mine si tot dadea sa bea si el lapte, ca tre sa stiti ca serpilor de casa le place laptele. Eu, poc cu lingura in capu sarpelui, el iar incerca sa bea lapte, eu iar poc cu lingura, ca ce, de ce sa-mi bea laptele ? Cand a vazut maica, i-a pus si sarpelui un pic de lapte. Se spune ca e bine sa ai grija de sarpele casei, ca aduce noroc. Se hraneste cu soricei, cu pui mici de gaina…
Dac-ai mai vrea tu să-mi spui din poveştile tale…