Când se trezesc, copiii se nasc din nou. Nu vorbim numai despre dimineţi fiindcă ei mai adastă la somn şi-n lipsele de vâltori ale zilei. Şi-l iau fără prada gândului. Şi fără vinovăţie.
Necurăţie sau spurcare dacă-i spunem, nu-i altceva decât atingere. Stai şi uiţi să respiri în linia căldurii lor, numărând, într-o eliberare de durere prin dilatare de sine, ridicările şi coborârile de piept şi aşezându-te în ritmul lor.
Foto: Narcis Pop
Şi zâmbetul, da, zâmbetul. Apoteoza somnului curat. Dar şi oftatul, când a plâns ori numai s-a-ntristat în dinainte. Copilul doarme-ntr-un lichid mereu. Aşa îi sunt întoarcerile. Toate. El nu are definitiv, nu-l ştie. Întinde trup, întinde vis, întinde. Caută, nu spre găsire. Caută jucându-se. Are. E singurul om care doreşte cu ardere ce are. Şi se bucură.
Copiii nu pipăie. Se dau fără frică. Nu te cer, ţi se oferă. În somn. Apoi scriu scrisori, iar tu trebuie să fii acolo, să le răspunzi, că ei nu le închid în plicuri, nu le sigilează şi nici nu le pun timbre călătoare. Am zis trebuie? Am zis bine.
Azi-dimineaţă am văzut un om care-a surâs la mine-un bot de înger. Aveam o frunte de uitat şi-o dreaptă frântă.
Ana, italianca mi-a mutat patul ca nu sta bine :))), cu aj meu. Vineri mi-a zis c-am luat-o la unshpe metri la tel ca sa termine odata lucrarea aia ca sa putem mere, asa ca, m-a sunat L-Ma-Mi-J si vineri cand era cu gura pana la ureeechi, de lucrarica mi-a zis putine, in rest multe altele :))) Mergem. sper ca sa ne intalnim luni. te pup
Şi eu pe tine, Uc.