„Bine c-ai fost tu acolo să-mi dai două palme, când am avut nevoie“

Acum un an și jumătate, am primit un mesaj. „Am nevoie să vorbesc cu tine, poți vorbi cu mine? Să mă ierți că dau buzna, dar știu că eu vreau numai cu tine să vorbesc despre asta, cu nimeni altcineva.“ Îl văzusem pe tânăr, să fi avut 18 ani când l-am întâlnit, cu un an în urmă, la un eveniment cultural. Am stat un pic de vorbă, am făcut o poză, ne-am îmbrățișat, pupat și fiecare în drumul lui. Am simțit inima lui curată și blândă în îmbrățișarea aia, așa că atunci când mi-a scris că vrea să vorbim i-am cerut numărul de telefon și l-am sunat. Așa cum nu-mi place mie deloc să vorbesc la telefon, cu el am vorbit peste două ore. Și-a fost cam așa:

„Ană, eu sunt gay, știu sigur. Am știut de când eram copil, numai că n-am știut că știu. M-am dus la seminar. Acolo, între băieți, mi-am dat seama clar că sunt, nu mai era niciun dubiu, oricât aș fi vrut eu să fie. Chiar dacă n-am făcut nimic niciodată în sensul ăsta, eu simt, știu că sunt gay. Apoi, m-am dus la Teologie, sunt student acum. Ană, nu mai pot să stau aici, nu mai am cum. Nu pot vorbi cu absolut nimeni despre asta, mama nu m-ar înțelege, m-ar acuza, s-ar simți distrusă, blestemată de soartă. Vreau să plec de la Teologie, mă simt ipocrit, impostor, nu mai pot, nu vreau să termin facultatea, nu vreau s-ajung preot, nu am cum, mă termină gândul ăsta. Vreau să dau la vară la altă facultate, vreau să vin la București. Tu ce părere ai?“

„Mamă“, i-am zis, „să nu-ți fie rușine cu tine, să nu te frămânți, ești un băiat minunat, m-aș fi bucurat dac-ai fi fost copilul meu, aș fi fost foarte fericită și mândră. Ai un suflet cât o lună plină, bun și curat. Ai simțit bine și ai gândit și mai bine. E foarte bună decizia ta. Pleacă de-acolo, mamă, du-te să faci altă facultate, ești atât de deștept, scrii atât de frumos, te simți pe tine, simți oamenii, caută altă facultate și altă profesie. Nu e locul tău la Teologie. Dacă ai sta și-ai termina-o, ai pierde timpul și oricum n-ai profesa niciodată. Că nu te lasă conștiința. De ce să nu faci tu altă școală și să muncești ceva care te face fericit? E o incompatibilitate, o ruptură definitivă, băiatul meu, între faptul că ești gay și preoție. Dar asta nu e o vină, nu ai o boală, o bubă, nu ești nedemn. Ești doar incompatibil, mamă, nu e pentru tine. Tu ești atât de iubitor de a învăța, de carte, ești atât de creativ, încât cred că vei putea să faci o școală care să te ducă înspre o profesie în care să fii extraordinar de bun și pe care s-o faci cu plăcere. Să nu uiți că sunt lângă tine. Dacă ai momente în care ți-e greu, sună-mă. Vorbim oricând vrei tu.“

Foto: Costică Acsinte

Asta era prin iarnă. A sunat vara, înainte de examenele la facultate, să-mi spună că a abandonat Teologia și s-a înscris la o facultate în București și vine la examene. Și vrea să ne vedem. Ne-am văzut. Băiatul meu crescuse mult, slăbise mult, se făcuse mare. Era parcă eliberat de ceva. M-a sunat apoi din tren, să-mi spună ce făcuse. Și m-a mai sunat când a primit rezultatul. A intrat cu o notă foarte bună și s-a mutat în toamnă în București. Și învață, și muncește. E un tânăr minunat, îl iubesc pe acest copil.

În seara asta, mi-a scris, să-mi spună că un episcop a fost demascat ca fiind homosexual. Nu m-am mirat, el oricum n-avea nicio mirare. Ce nu-nțeleg eu și nu-nțelege nici el e de ce oamenii ăștia nu fac cale-ntoarsă, de ce merg ei până la capăt pe drumul ăsta. „Știi, Ană, și pe mine, de la profesori la directorul seminarului, mă și vedeau (voiau) episcop. Ziceau că ăsta-i drumul meu, că am vocație, că sunt foarte bun. Am predicat de când aveam 17 ani. La 19, îmi pupau babele mâna în catedrala unde slujea directorul. Da’ bine că ai fost tu acolo să-mi dai două palme, când am avut nevoie. Altfel… eram arhimandrit acum.“ 

I-am zis și eu: „Apăi, să mă strigi mamă, că te-am scos din impostură și te-am născut a doua oară.“ A râs copilul și s-a bucurat: „Bine, mamă! Da’ dacă vrei titlul de mamă, pe bună dreptate, de altfel, să știi că posteritatea o să te numească mama dracului!