Nu mai ştiu câţi ani aveam, oricum, eram în primii ani de şcoală. Aşadar, la bunici, în vacanţă, aşa cum a fost toată viaţa aia. Cea mai mare şi mai frumoasă din câtă am avut. În sâmbăta Paştelui, am vrut să schimb locurile celor două imagini de pe peretele camerei cu glasvand. Una era o icoană cu Hristos, cealaltă era un… mandril. Bunicul meu îmi făcuse bucuria de-a-mi înrăma cu vreme-nainte maimuţa colorată şi de-a o pune pe perete, ce e drept, mai jos şi mai în dreapta faţă de icoană.
Şi cum am văzut eu că se mişcă toate prin casă şi prin curte la curăţenia de Paşte, m-am gândit să fac o modificare esenţială, aşa că am schimbat între ele reprezentările. Nimeni nu şi-a dat seama. Noaptea, venind noi de la Înviere, am văzut-o pe mătuşă-mea, Angela, închinându-se pe-ntuneric, cu evlavie, la mandril, mi-am dat seama mea mică de grozăvia cea mare, dar o vorbă n-am spus, gândind c-am să-ndrept lucrurile de dimineaţă.
Însă bunicul a văzut şi el şi mi-a făcut semn să tac, dar am râs amândoi pe înfundate. Apoi, pentru că n-aveam somn şi nici astâmpăr, ne-a luat pe noi, copiii, adică pe mine, pe frate-meu şi pe verişoare, Cristina şi Carmen, să ne spunem poveştile cele de alungat toate somnurile. Ceilalţi mari îşi aflaseră culcuşurile cele bune în cea mai frumoasă casă din toate lumile. Aceea-n care m-am născut.
Am trecut pe lângă masa cea mare din prăvălie, gătită frumos de doamnele casei, am văzut coşurile cu ouă, drobul, cozonacii şi pasca. Şi ne-am dus în odăiţe, unde el ne-a spus în noaptea aia că orice maşină poate zbura, dacă-i pui kerosen în rezervor . Şi-am crezut toţi, aşa cum credeam tot ce ne spunea bunicul şi-aşa cum aş crede şi azi, dacă aş mai putea să-l văd măcar pentru o clipă.
Şi-am adormit, visând automobile zburătoare, şi noi, şi el. De dimineaţă, am trecut din nou pe lângă masa cea frumoasă, văzând pe-un colţ al ei câteva coji colorate de ouă şi-o jumătate de felie de cozonac. Ba încă şi-o cafea neterminată. Mirată, că nimeni nu se-auzea încă trezit, am întrebat cine-ar fi putut mânca la masa noastră, dacă toţi dorm. Maica Domnului, tată, mi-a spus el şi l-am crezut, aşa cum l-aş crede şi azi, dacă mi-ar mai fi dat să-l pot îmbrăţişa măcar pentr-o secundă.
Omul ăsta n-a ştiut niciodată să ne sperie. Cu nimic. Ne spunea că toate se pot, că suntem frumoşi, că Dumnezeu umblă prin odăiţe desculţ, când dormim, ca să nu ne trezească. Aşa că Dumnezeul nostru a fost mereu bun şi foarte, dar foarte vesel. Iar asta cred şi azi, mai ales azi, şi n-am să mă opresc nicicând.
În dimineaţa aia de Paşte, nu ştiu de unde gând mi-a venit să-l întreb cum se spune pe ţigăneşte Hristos a înviat! şi Adevărat a înviat!. Iar el, ca-ntotdeauna, a părut că se gândeşte puţin, de teama vreunei lecţiuni incerte, şi mi-a răspuns mijind ochii, ca omul bucuros de exacta aducere-aminte: Cristos cocârlos! Şi tu răspunzi: Andabela mangalos! Hai, ia ziceţi şi voi acum şi-apoi duceţi-vă la mă-ta, la tac-tu şi la mă-ta mare şi spuneţi-le şi lor!
Sigur că l-am crezut până dincolo de orice capăt care se poate, omeneşte, închipui, aşa cum l-aş fi crezut şi ieri, când, cu frate-meu fiind, ne-au tremurat vocile în timp ce amintirea asta a dat năvală peste noi şi ne-a vrut iar copii.
Un bunic inimos, bun, bland, haios, pisicher, dna Ana. Dumnezeu sa-l odihneasca. Adevarat a inviat !
Aşa a fost, Raj, cum ziseşi tu.
Adevărat, adevărat a înviat!
Ce frumos se coceau miracolele la voi, Ana.
O, da! Nu exista conceptul de tabu şi nici vreo manifestare a lui.
Vezi, de-aia n-am cum să ies din dor. Că multe dintre adăugirile mele de adult au fost nişte alunecări din paradisul ăsta. Pe câte-o parte, m-am redresat, dar nu pe toate părţile. Încă mă scutur de neale mele. 
Haha, la pensia aia aş fi venit şi eu. Salutări la Rada şi la domnul Raj.Pe tine te-am salutat deja.
Şi noi pe domnia ta te pupăm sârguincios.
Raj, vezi că Bianca-i prietena mea.
Am comentat aiurea! Mută comment-ul la postul cu leuşteanul, dacă poţi.Nu ştiu de ce mi-a apărut textul ăsta.
Nu ştiu, soro, să-l mut.
Lasă, c-am priceput.
Cristos cocârlos, Ana! M-ai luminat!
Minunat scris!M-ai făcut sa plâng!
Mulțumesc.
Ce text frumos… Parcă e despre bunicul meu.
Mulțumesc.