Ce-oi mai fi vrând şi eu în viaţa asta? În fiecare zi adaug, dar la mai nimic nu renunţ. Şi s-a făcut cam grea traista. Abia o pot căra. Mai am şi impertinenţa să mă mir că mă apasă. Noaptea, în timpul nesomnului, mai fac ajustări. Ba nu fac. Doar încerc. Pe moment, pare să-mi iasă. De fapt, dimineaţa vine crudă, ca toate dimineţile, cu zdrăngănitoarele ei nerenunţări. Poate când mă ia somnul se şterg şi încercările mele. Aşa că mă trezesc şi adaug.
Majoritatea lucrurilor nu le vreau pentru mine. Sunt însă câteva care stau acolo, cu un tupeu imens de mari deziderate, de multă vreme. Nici n-ar fi ele prea supărătoare. Să fiu sănătoasă, să nu mă mai consum pentru orice, să nu mai fiu un uriaş ficat care filtrează toate prostiile, să fiu ceva mai relaxată. Chiar nu e mare lucru. Dar toate astea îmi par în depărtări inaccesibile. Deocamdată.
Şi vine clipa aia încăpăţânată în care mă uit la trup. Îi tot place să vină la mine, deşi o dau afară la fel de obstinat de fiecare dată. Are şi ea obsesiile ei. Şi dacă tot nu mă lasă-n pace, atunci mai stăm la taclale nevorbite din când în când. Mă uit şi eu la mine ca la o femeie. Acolo prea mult, dincolo prea puţin. Dar în raport cu ce sau cu cine fac eu măsurătorile astea stupide? Ele n-au cum să existe singure. Şi recunosc, ruşinată şi înfrântă de propria-mi superficialitate, că îmi arunc ochii la repere. Ale mele nu sunt top-modelele. Deh, fiecare cu „maeştrii“ săi. Mie îmi plac gimnastele, fetele alea frumoase care se joacă la fel de frumos cu panglici, cu cercuri şi cu… măciuci. Asta e. Aşa le zice. Am practicat şi eu cândva sportul ăsta, dar a trebuit să mă reorientez spre altul fiindcă am avut obrăznicia să cresc prea mult şi despre vreo performanţă n-ar mai fi putut fi vorba. Poate că este o părere de rău din copilărie, un dor de ceva care mi-a plăcut foarte mult şi n-am putut avea până la capăt, oricare ar fi fost el. Mă uit când pot la fetele astea şi le văd ca pe nişte armonii. Dar, repet, astea sunt preferinţele mele. Nu mă pot despărţi de gimnastică, aşa că nicăieri nu e un loc nepotrivit pentru ea.
Şi mă mai uit încă o dată la trup şi mă gândesc: îşi are vreuna dintre durerile mele, lemnoasă, cărnoasă ori vulcanică, originea în el? Niciuna. Vreuna dintre bucuriile mele, scurtă, medie sau lungă, are de-a face măcar puţin cu el? Niciuna. Aşadar, e bun lăsat aşa cum e. E al meu, adică mă poartă la vedere prin lume, discret şi paşnic, lăsându-mi impresia liniştitoare că e invers.
Îmi amintesc o vizită făcută acum câţiva ani unui celebru medic estetician. O doamnă care mi-a plăcut foarte mult. Am vorbit noi vreo patru ore. Era un interviu. În cabinetul ei, altfel foarte primitor şi frumos decorat, se afla un tub transparent ce conţinea mostre de implanturi. Stătea pe birou. Aproape de fotoliul meu. Iniţial am crezut că e un obiect de artă. M-a fascinat. În timpul discuţiei nu mi-am putut lua ochii de la el. La un moment dat mi-am dat seama că acolo sunt… „frumuseţi“ de toate dimensiunile. După dorinţă. Nu mi-am putut reprima senzaţia de gol în stomac, însă n-am făcut-o evidentă. Dar am plecat cu ea acasă. Dacă mă caut bine, o pot găsi oricând tot acolo. Recunosc: nu mă caut.
N-o să vă spun că e rău să te agrementezi cu implanturi. N-o să fac asta. Cum n-o să mă prefac a nu şti argumentul „te simţi mai bine cu tine, capeţi încedere, stimă de sine“. Îl ştiu. Treaba e că, pentru mine, nu stă-n picioare. Nu vrea şi pace. Tu, tine, ţie înseamnă orice altceva decât bucata aia mică şi moale de fals. Doar e atâta fals în noi! Şi ne luptăm cu el precum leii. Nu asta facem mereu? Vrem să ştim cine/ce/unde/cum suntem. Şi, de cele mai multe ori, răspunsurile sunt parţiale şi temporare. Destul fals gratis. Cum să mai adaugi? De ce să-l cumperi?
Sărumâna, mică! Tu ca tu, da`și poza-i grăitoare. Nuj de ce-mi vine în minte melodia : mă înec în ochii tăi…
Flux transgresiv: ochi, oglindă, suflet. L-am termenat pe dom Raj! Cre` că-i invidios pe mașina mea
Da’ unde-i Raj?
mi-am amintit de domnisoara cu nasucu’ cat a pestelui cu spada.atata complex avea si ea. ca face toata lumea bascalie de inteligenta ei, de asta nu am auzit sa se planga
Icea, sarumana !
Logan vati luat, da masina cand va luati, dnu 1Q ?
Ati fo la medicu estetician, dna Ana ? Io pot pentru ca sa ma duc la 1 mil. de med. estetiticieni, nu se mai poate face nica. Ca la logan. Din logan nu mai ese mertzedes, mitzubisi, s-au opel rosu… Poti sa te dai si cu ruru de pamant, loganu tot logan ramane. …
1Q a lu dv. iubit, dna Ana. Asa semneaza dnu 1Q. Nam ce zice, mare lucru, asa si io pot pentru ca sa semnez Raj a lu dv. iubit…
curu, nu ruru.
Pai tzatele alea stateau in tub, dna Ana ?
Cica 1Q -ul tau iubit. Ma doare capu…
Asa si io puteam pentru ca sa zic Raj-ul tau iubit, da nu miam permis…
Io creca face asa ca sa ma enerveze la creeri…
Nu am inteles uneori de ce se “mutileaza” fetele, dar, mai nou, nu inteleg in ruptul capului ce cauta barbatii la spitale pentru chirurgie estetica….
Nici io, dnu Tipsy. Doar daca nui varba de alungire a tzucurelului…
Ja ce le trebe femeelor silicoane ? Io pot pentru ca sa ma dau si cu cacat pe mecla. Jaba, tot uratel is…
Dnule 1Q lu dna Ana iubit, daca aveti sange in pula, veniti aicea sa ne contram in idei…
daca e nevoie de arbitru, oricand
doar ca eu il declar castigator pe dl raj de acum
iertat sa fiu , altfel nu stiu
Sărumâna, mom! Să tră, dom Rammstein!
Să tră și dvs, dom Raj! Deși mă încadrez la capitolul idioțenii, recunosc cu umilință că n-am destul sânge pentru idei de contraraj, da` nu contează. Să știți că printre noi există și oameni sensibili care apreciază frumusețea interioară, oameni care păstrează în locuri nebănuite, (cum ar fi inima) adevărate sălașe de energii pozitive. Dacă vreți să-i examinați, luați lupe speciale și veți observa spectrul invizibil al unei aure pure, fără denivelări, fără franjuri, fără scame. Câmpul bioenergetic este perfect împrăștiat de-a lungul și de-a latul corpului. Astfel veți vedea la bărbați (evident că și la mine tot cu lupa tre` să vă uitați), un organ mult mai gros, mai bine conturat, mai sângeros, mai adevărat. Adică, na, aveți la ce vă zgâi.
Plecați c-un avantaj, după cum vede ochiul meu bleo-blurat, ceea ce nu mi se pare ferplei, nuj cum să spui; adecă vorba lui Kagei:”decât să fiu momârlan, mai bine pierd”. În cazul meu, mocan, frumosu` de Voinești, scuzați asocierea. Totu` se rezumă la invidie, invidie, invidie. Ce nu e clar, ultrașii râzgâiatului domn Raj? Vă spune taica: nu e fericitul posesor de autoturism proprietate personală Dacia LOGAN 1,6 de-un albastru infinit; aia e, recunoașteți odată, dom Raj, lua-v-ați cu Ciomu la împletit idei belite pe masă (ia, care are mai multe)
(si se lasa tacerea. e atat de mult in tacere, uneori. mai mult decat in toate cuvintele)