Ana Barton
  • Căprării
    • Epicderma
    • Drumult
    • De la Ana la caiafe
    • Viituri de scriituri
    • Samizdat
    • Ospecioi
    • Copilege
  • Parcă eu știu cine sunt…
Ana Barton
Reading now
Text Anastasia

Alo? Aici locuieşte o meduză!

Mai 01, 2014
Costica Acsinte

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul V

Apr 30, 2014
Matusi

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul IV

Apr 29, 2014
Femeie

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul III

Apr 28, 2014
Annex - Darnell, Linda_02

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul II

Apr 27, 2014
Aniversare1

Iubitul meu…

Apr 26, 2014
Costachel

Incredibila poveste în neştiut evantai a lui Costăchel, onorabilul fiu al mamei sale, Vetuţa – Capitolul I

Load more

Alo? Aici locuieşte o meduză!

Copilege de Ana Barton / 2 mai 2014
next
Use ← → keys to navigate
  • A+ A-

Copiii. Aceşti cerberi seducători de toate clipele. N-o să vă scriu despre copilul meu, chiar dacă am două agende pline cu zicerile şi reacţiile fetei mele, încă de când avea vreo doi ani sau poate de mai devreme.

Sigur, unii dintre noi au copii, alţii nu au, dar perspectiva copilului asupra lumii, lume manifestată în actele ei mici şi cuminţi sau în tulburătoare întoarceri cu susul în jos, rămâne una mereu proaspătă şi surprinzătoare. Una care ne primeneşte întotdeauna. Şi niciunul dintre noi n-a avut nenorocul să nu fi interacţionat cu ea.

Nu-l ai pe-al tău? Bine. Îi ai pe cei din familie, pe ai prietenilor… şi-apoi mai e ceva, cevaul ăla care te ţine treaz şi vertical, te ţine mereu cald şi dăruitor, anume copilul care-ai fost şi, dacă nu-i dai drumu-n lume cu năduf, copilul care încă eşti şi pe care nu trebuie să faci cine ştie ce eforturi ca să-l găseşti. Ocrotindu-l şi hrănindu-l zi de zi, te găseşte el pe tine şi te tot creşte până la capăt.

Anastasia. Are astăzi 27 de ani, iar când am cunoscut-o, aveam eu cu doi ani mai puţin de-atât. Şi ne-am îndrăgostit. Ea mi-a arătat, pe când abia ieşisem din adolescenţă, că poţi iubi un copil ca o mamă, chiar dacă nu l-ai făcut tu. Ca mama lui. Peste ani, ea tot Anastasia mea a rămas, chiar dacă n-o mai văd des. Avea vreo trei ani şi-am luat-o cu mine la serviciu, la galeria de artă. Pe scările din faţa galeriei, stătea o bătrână. Cerşea. Anastasia se tot ducea la uşă şi-o privea. Toată ziua a făcut asta. Înainte de-a pleca noi acasă, a intrat o tânără şi-a stat destul de mult să vadă expoziţia. Era una de pasteluri, foarte frumoasă. Copila a urmărit-o pe vizitatoare, dar de la distanţă. Pe urmă, a venit lângă fotoliul meu şi mi-a cerut s-o urc pe pervazul lat. Privea de-acolo, bâţâind un picior, strada forfotindă. Tânăra a venit, la final, şi m-a rugat să-i transmit felicitări artistului. Şi-atunci, aparent impasibila Anastasia, neoprindu-şi mişcarea incantatorie a piciorului, a-ntins o mână către vizitatoare, o mână tremurândă, şi-a luat o voce suferindă şi-a zis: „Dă şi mie un bănuţ, să-ţi ajute Maica Domnului!“.

Text Anastasia

Foto: Costică Acsinte

Anastasia iubea frust. Când voia să-mi arate, venea şi mă strângea de mijloc foarte tare, ridica ochii spre mine şi spunea: „Pruna mea!“ Pe urmă, ştiam că trebuie să m-aplec, s-o potrivesc transversal pe spatele meu şi să dansăm vreun ceas, două. Apropo de dans, la petrecerile noastre căministe, Anastasia nu lipsea, evident. Mare dansatoare. Aveam nişte prieteni care nu-i prea plăceau. Un cuplu. La unul dintre chefuri, a deschis uşa camerei, foarte larg, şi le-a spus scurt, privindu-i tăios: „E târziu.“ Păi, am fost eu vreodată-n stare să fac una ca asta? Dar tu ai fost? De câte ori nu ne-am înghiţit sufletul pe sec şi nemestecat în prezenţa unor oameni care nu ne plac sau care ne enervează sau…

Dar Anastasia nu stătea prea mult timp cu noi. Pleca la bunici. Dorul de ea era fără nume. Am început să-l retrăiesc în vacanţele fetei mele, când e la ai mei. Ea m-a făcut să ştiu, la douăzeci de ani, că nu trebuie să am un copil al meu, că aş putea creşte cu dragoste unul de nesânge. Nu mă grăbeam să am copil pe-atunci, însă după ce-am început s-o iubesc pe ea, am vieţuit într-o linişte bucuroasă. Şi dacă n-aş putea să fac, nu-i bai…

Odată, am vorbit cu ea la telefon. Era la bunici. Am format, a sunat, a răspuns însăşi copila. Cum? Iată: „Alo? Aici locuieşte o meduză!“ Habar n-avea cine-ar fi putut fi la telefon. A ridicat şi-a spus exact ce-a vrut. Oricui i-ar fi spus asta. Şi-am râs. Râd şi-acum, dar tot nu pot să nu mă gândesc la faptul că n-am fost niciodată în stare de una ca asta. Că m-am autodomesticit de bunăvoie şi nesilită de nimeni. Şi, Doamne!, cât admir, din genunchi şi cu capul în pământ, sălbăticiunile astea mici care ne arată cât de departe, dar cât de departe am ajuns să fim de… noi.

Alte creierisme:

  • GicaGica
  • Iubitul meu…Iubitul meu…
  • Moș NicolaeMoș Nicolae
  • Rahmaninov și supă la plic. Pe cracăRahmaninov și supă la plic. Pe cracă
  • Ah, sunt superbă!Ah, sunt superbă!
Facebook0
Twitter0
Google+0
LinkedIn0
Pinterest0
Tags: aniversare, bucurie, copil, dar, dragoste, fetita, frumusete, mama, prietenie

Spune-te aici: Anulează răspuns

COMANDĂ ONLINE










Articole recente

  • Bucurări
  • Tanti
  • „Am ostenit să trudesc pentru a nu visa”
  • Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Mihnea Boștină: „Mintea cea de pe urmă are memoria scurtă”

Categorii

  • Arte
  • Copilege
  • De la Ana la caiafe
  • Dialogos
  • Drumult
  • Epicderma
  • Fara categorie
  • Gânduri în picioare
  • Opinie
  • Ospecioi
  • Risipite
  • Samizdat
  • Viituri de scriituri

Comentarii recente

  • bConnected în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Diana în Lăsați copiii să se spună, fraților
  • Elena în Tanti
  • Primele trei litere în Pere târzii
  • Cristi în Pe vârful limbii…

Blogroll

  • acestblogdenervi
  • Casa jurnalistului
  • Catchy
  • Chinezu'
  • Dan Alexe
  • Deepseastories
  • Iulicika's Blog
  • Lorena Lupu
  • Marilena Guduleasa
  • Mircea Goia
  • Oraşul din palmă
  • Pistolul cu buline

Arhivă

  • decembrie 2020 (1)
  • august 2020 (1)
  • mai 2020 (2)
  • martie 2020 (1)
  • decembrie 2019 (3)
  • octombrie 2019 (1)
  • august 2019 (1)
  • iulie 2019 (1)
  • iunie 2019 (3)
  • martie 2019 (1)
  • februarie 2019 (1)
  • ianuarie 2019 (2)
  • decembrie 2018 (3)
  • noiembrie 2018 (2)
  • octombrie 2018 (2)
  • septembrie 2018 (3)
  • august 2018 (2)
  • iulie 2018 (3)
  • iunie 2018 (3)
  • mai 2018 (1)
  • aprilie 2018 (1)
  • martie 2018 (4)
  • februarie 2018 (8)
  • ianuarie 2018 (6)
  • decembrie 2017 (8)
  • noiembrie 2017 (2)
  • octombrie 2017 (4)
  • septembrie 2017 (7)
  • august 2017 (6)
  • iulie 2017 (1)
  • iunie 2017 (7)
  • mai 2017 (9)
  • aprilie 2017 (10)
  • martie 2017 (4)
  • februarie 2017 (6)
  • ianuarie 2017 (8)
  • decembrie 2016 (5)
  • noiembrie 2016 (3)
  • octombrie 2016 (5)
  • septembrie 2016 (5)
  • august 2016 (10)
  • iulie 2016 (6)
  • iunie 2016 (8)
  • mai 2016 (9)
  • aprilie 2016 (10)
  • martie 2016 (11)
  • februarie 2016 (8)
  • ianuarie 2016 (13)
  • decembrie 2015 (7)
  • noiembrie 2015 (10)
  • octombrie 2015 (12)
  • septembrie 2015 (13)
  • august 2015 (11)
  • iulie 2015 (12)
  • iunie 2015 (12)
  • mai 2015 (10)
  • aprilie 2015 (12)
  • martie 2015 (21)
  • februarie 2015 (15)
  • ianuarie 2015 (20)
  • decembrie 2014 (18)
  • noiembrie 2014 (11)
  • octombrie 2014 (11)
  • septembrie 2014 (14)
  • august 2014 (18)
  • iulie 2014 (10)
  • iunie 2014 (16)
  • mai 2014 (24)
  • aprilie 2014 (29)
  • martie 2014 (7)
  • decembrie 2013 (4)

Etichete

ajutor barbat barbati bucurie bunica carte casatorie casă copii copil copilarie dragoste drum durere educatie familie femei femeie film frumusete istorie literatura lumina mama moarte oameni om parinti politica poveste prietenie profesori relatie relatii Romania scoala societate Spectacol speranta suferinta suflet tata teatru viata viitor
Copyright © 2021 by Ana Barton.